Călătorie în trecut: cum erau nunțile românești de altădată (III)

Așteptarea a luat sfârșit! Iată că a venit momentul să continuăm călătoria noastră în universul tradițiilor de nuntă românești, de data aceasta cu prezentarea detaliilor despre modul în care petreceau românii la nunță.

Să nu creadă cineva că românii nu știau să petreacă la nuntă! Nicidecum! Petrecerea ce confirma căsătoria celor doi tineri începea în amurgul zilei, iar fiecare persoană invitată aducea neapărat daruri pentru cei doi miri. Trebuie menționat că în acele vremuri nu bani le erau oferiţi, ci bunuri de care aveau nevoie în noua lor viaţă, de la animale până la alimente sau unelte necesare la munca de câmp.

Cadourile de nuntă erau primite de mireasă, cele mai consistente fiind primite de obicei din partea rudelor mai apropiate. Acestea erau prezentate frumos, iar tânăra nevastă le mulţumea invitaților respectivi, după care îi poftea la masă.

Bucatele pentru masa cea mare erau pregătite de babele iscusite ale satului, mai ales că o nuntă implica eforturi serioase, iar dacă mâncarea nu se ridica la nivelul așteptărilor, ieșeau vorbe în sat. Și nimeni nu dorea asta. Pregătirile începeau încă de joi, iar femeile lucrau voluntar, pentru că asta era datoria lor și absolut toate doamnele participau la întreg procesul, la fiecare detaliu ce ținea de masă.

Civismul era în floare. Tradiţia populară românească spune că întreaga comunitate este într-un fel responsabilă pentru ca viitoarea familie să intre cum se cuvine în noua viaţă.

Un alt element extrem de important în întreaga ecuație îl reprezenta așezarea invitaților la masă. Ca și azi, dealtfel, o responsabilitate serioasă pentru organizatorii petrecerii.

Conform adevărul.ro, aşezarea la mese nu se făcea haotic, dar nici nu exista un maestru de ceremonii pentru că oamenii satului îşi cunoşteau locul tradiţional. Femeile erau aşezate la masă separat de bărbaţi. Mirele – de acum bărbat – stătea în capul mesei, la dreapta lui se aşeza naşul şi abia după el se aşeazau şi ceilalţi nuntaşi.

Era o ierarhie bine ştiută, oamenii cu stare, fruntaşii satului erau lăsaţi să stea mai aproape de ginere şi de naş, iar sărmanii aveau şi ei locul lor, mai la urmă. Toţi bărbaţii stăteau pe aceeaşi latură a mesei.

Acelaşi respect pentru rang şi avere se întâmpla şi de partea femeilor. Mireasa în stânga mirelui, iar apoi naşa şi restul femeilor, toate pe aceeaşi parte de masă. Socrul mare avea rolul să ridice primul paharul şi să invite nuntaşii să guste din bucate şi din rachiu.

Petrecerea dura ore în şir, uneori chiar mai multe zile. În mijlocul petrecerii, de regulă după miezul nopţii, naşa scotea vălul miresei din cap şi îi oferea un testemel (năframă), semn că a devenit nevastă, iar mireului îi era înlocuită pălăria de gală cu o căciulă de om căsătorit.