Inspiraţie 2017
Pentru rubrică de inspiraţie, m-am gândit să încep cu un articol…de inspiraţie. Ştiu că multe dintre voi sunteţi în pană de idei atunci când vine vorba despre organizarea propriei nunţi. Totodată, ştiu că prea puţine dintre voi apelează la o persoană care să le ajute la planificarea marelui eveniment, adică la un organizator de nuntă sau wedding planner. Şi hai să recunoaştem, deşi într-o continuă ascensiune în domeniul nunţilor, organizatorul de nuntă încă rămâne un serviciu pe care majoritatea mirilor nu şi-l permit.
De aceea în cadrul platformei noastre online şi cât de curând şi offline, Nuntă Exclusivă, vă vom oferi informaţiile necesare organizării nunţii voastre în articole dedicate, împărţite pe categorii. Dispunem de o gamă largă de colaboratori şi dorim să mărim numărul lor constant. Vom face vizite la furnizori şi magazine dedicate pentru a vă putea oferi informaţii clare şi precise. Vom sta de vorbă cu mirese care au trecut deja prin experienţa unei nunţi şi vă vom împărtăşii punctul lor de vedere dar mai ales ce anume ar fi făcut diferit. Totodată, pe site-ul nostru veţi regăsi furnizori de servicii şi veţi putea comanda online diferite produse.
Faimosul Google ne oferă deja o listă largă din care ne putem inspira dar cred că ne este mai uşor să găsim informaţia concentrată pe site-uri dedicate domeniului de nunți. Cu aceasta idee în minte mi-am conceput eu vlog-ul dedicate organizării nunţii mele, sub numele de Our Wedding Adventure. Scopul vlog-ului meu este de a oferi informaţii viitorilor miri din propria experienţă. Pe această nişă există foarte multe vlog-uri în limba engleză dar eu personal nu am găsit şi în limba română. Dorinţa mea este acea de a ajuta miresele şi mirii care nu au foarte multă răbdare să caute informaţii despre diferite lucruri de care au nevoie în cadrul nunţii. Pe diverse categorii, filmuleţele din cadrul vlog-ului îţi vor prezenta opţiuni în speranţa că te vor ajuta în final să le alegi pe acelea potrivite ţie şi viitorului tău soţ.
Începând de la primul lucru pe care l-am făcut eu imediat după ce m-am căsătorit şi terminând cu ce aş fi făcut diferit în cadrul organizării nunţii mele, sper ca sfaturile oferite să se dovedească utile pentru orice persoană care urmează să se îmbarce în cea mai frumoasă aventură a vieţii sale. Îmi poţi urmări contul de Youtube, cel de Facebook şi cel de Instagram pentru a fi la curent cu ultimele descoperiri.
De asemnea, vreau să mai menţionez câteva surse online dar şi offline care pot fi o bună sursă de inspiraţie pentru viitori miri:, Beau Monde Mirese, Wedmag, Ghidul Miresei, Revista Nunta, Pinterest, The Knot, Style Me Pretty, Brides. Primele 4 surse sunt româneşti iar următoarele sunt străine. Din experienţa mea, mi se pare că sursele româneşti sunt mult mai aproape de felul în care ne organizăm noi nunţile în România şi astfel informaţiile pe care le găseşti acolo posibil să îți fie un pic mai utile. Pe de altă parte, sursele străine îţi oferă idei creative şi interesante, pe care poate nici nu le-ai întâlnit la nunţi în Romania, şi de aceea acele site-urile pot deveni o sursă ideală de inspiraţie.
Acum că ne-am pus la punct cu locurile de unde ne putem inspira pentru a ne crea nunta la care am visat toată viaţă, haideţi să trecem la treabă. Spor dragilor!
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.