Una dintre cele mai frumoase și răspândite tradiții de nuntă este eliberarea porumbeilor albi după încheierea ceremoniei religioase. Din punct de vedere religios, porumbelul alb reprezintă întruchiparea Sfântului Duh, iar…
Read MoreTot mai mulți europeni, inclusiv românii, aleg să își organizeze nunta în stil tradițional indian, respectând cu strictețe și până la cele mai mici detalii. Vorbim, totuși, despre o civilizație…
Read MoreRomânii au transformat dintotdeauna nunta într-un eveniment care atrăgea implicarea întregii comunități locale din care făceau parte, fiind considerate încă din cele mai vechi timpuri un fel de celebrări ale…
Read MoreRomânii au dat naștere sau au preluat de-a lungul istoriei foarte multe obiceiuri și ritualuri de nuntă, multe dintre ele fiind păstrate și respectate și azi. Iar în condițiile în…
Read MoreTrăim într-o lume în care tradiția populară și superstițiile se țin de mână, iar evenimentele importante din viața unui cuplu sunt piperate cu astfel de gânduri și obiceiuri ciudate uneori,…
Read MoreConform tradiției populare românești, proconul nașilor este primul cadou oferit de proaspeții miri în această calitate și reprezintă gestul de recunoștință al proaspeților soți pentru nașii săi, care au acceptat…
Read MoreMuzica este un element esențial pentru succesul oricărei nunți, indiferent de zona în care are loc evenimentul, fie că ne referim la cea mai exclusivistă nuntă organizată în New York…
Read MoreSuperstițiile aflate în strânsă legătură cu nunțile există din cele mai vechi timpuri. Practic, de când s-au inventat nunțile. Ziua nunţii reprezintă pentru toate femeile un motiv maxim de bucurie,…
Read MoreContinuăm prezentarea celor mai frumoase și poate inedite obiceiuri românești de nuntă, în fapt rămășițe fermecătoare ale istoriei poporului român. În articolul precedent dedicat tradițiilor locale de nuntă am subliniat…
Read MoreConsiderată ca fiind al doilea cel mai important moment al vieții, după naștere, nunta reprezintă un prilej pentru toate națiunile lumii de a-și pune în valoare tradițiile. Cele mai multe…
Read More