INSPIRAȚIE: CANDY BAR-UL
Toată lumea știe că cel mai dulce moment dintr-o nuntă este cu siguranță tortul miresei. Dar candy bar-ul? Ei bine, candy bar-ul este cu totul altă poveste. În momentul în care mă gândesc la candy bar-ul de la nuntă primele lucruri care îmi vin în minte este dulcegărie bineînțeles, decorațiuni, coordonare, creativitate.
La fel ca întreaga nuntă, candy bar-ul spune însuși o poveste, o poveste despre voi, mirii, cele mai importante persoane din cadrul nunții. Nu vă gândiți la candy bar doar ca la un loc unde se mai servesc niște dulciuri pe lângă tortul miresei, gândiți-vă la candy bar ca făcând parte din entertainment-ul de la nuntă. Atât pentru copii cât și pentru adulți, candy bar-ul reprezintă o oază de dulcegărie pe care aceștia o pot exploata încă de la începutul nunții.
Și pentru că subiectul de candy bar mi se pare unul destul de amplu, voi dedica 3 articole pentru acest subiect dulce iar acesta este primul din serie. În articolul de azi vom vorbi despre cele mai importante lucruri de care trebuie să ținem cont în momentul în care am ales să avem un candy bar la nunta noastră.
NUMĂRUL INVITAȚILOR
Unul dintre avantajele unui candy bar este acela că îl poți avea în cadrul nunții, indiferent de numărul de persoane pe care îl vei avea la nuntă. Fie că ai o nuntă de 100 de persoane, fie că ai o nuntă de 400 de persoane, dacă îți dorești un candy bar, îl poți avea. Bineînțeles, costurile variează direct proporțional cu numărul invitaților. Candy bar-ul nu trebuie să conțină câte o prăjitură din fiecare fel pentru fiecare invitat de la nuntă deoarece astfel se ajunge la risipă și costuri destul de mari. Un candy bar trebuie să acopere în jur de 75% din numărul invitaților sau se mai poate calcula în gramaj per invitat, depinde de firma cu care colaborezi. Doresc să menționez un lucru important din punctul de vedere al invitatului la nuntă, și am ceva nunți la activ până acum: am observat că majoritatea candy bar-urilor nu „supraviețuiesc” decât 3 ore de la începerea nunții. Chelnerii completează candy bar-ul cel puțin o dată din momentul în care începe nunta și cu toate acestea după 3, maxim 4 ore, nu mai găsești nicio prăjitură la candy bar. Trebuie discutat cu firma care se ocupă de candy bar-ul vostru și să le spuneți exact ceea ce vă doriți de la candy bar, inclusiv aspectul de longevitate. Eu personal aș dori să am timp de 6 ore candy bar-ul aprovizionat, până în preajma venirii tortului. Hai pe canalul meu Our Wedding Adventure să-mi urmărești aventura organizării nunții mele.
TEMA NUNȚII ( CULORILE )
Deși am avea tendința să credeam că este suficient să avem prăjiturele aspectoase pentru a crea un candy bar de poveste, decorațiunile joacă un rol extrem de important în crearea candy bar-ului. Dar până să ajungem la decorațiuni trebuie să stabilim un aspect care dă tonul întregii nunți și anume tema nunții. Fie că alegeți o tematică propriu-zisă sau vreți să folosiți anumite culori pentru a vă defini nunta, trebuie să știți care este punctul de plecare pentru întreaga nuntă. După ce ați stabilit tematica și culorile vă puteți îndrepta către decorațiunile pentru candy bar.
BUGETUL
Un aspect peste care pur și simplu nu putem trece în momentul în care ne hotărâm ce anume să conțină candy bar-ul este bugetul. Acesta este un aspect important și în funcție de el optăm pentru anumite prăjituri. Nu vă stresați prea tare dacă nu dispuneți de un buget mare pentru a încârca candy bar-ul cu tot felul de prăjituri. Acesta poate arăta bine și cu mai puține prăjituri atâta timp cât este foarte bine decorat. Iar în ceea ce privește decorațiunile, multe dintre ele le puteți face chiar voi, pentru a vă diminua costurile.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.