Moda nunților de zi atrage din ce în ce mai mulți adepți
Iată că nunțile desfășurate pe timp de zi atrag din ce în ce mai mulți susținători, nu doar în zona Ardealului, ci și în celelalte regiuni ale țării.
Conform tradiției, în sudul țării în special, petrecerile organizate la finele nunților încep la orele serii, ceea ce prelungește întregul eveniment chiar și până la primele ore ale dimineții următoare.
Avantajele nunților de zi sunt multiple. În primul rând, costurile reduse ale meniului și ale personalului comparativ cu tarifele de noapte.
Tatiana Oltean, organizator nunţi: “Preţul unui meniu în plin sezon începe cu 75 de euro, meniul se personalizează în funcţie de dorinţele mirilor. Chiar dacă este mai ieftin, mirii beneficiază de aceleași servicii ca şi un eveniment organizat într-o zi de sâmbătă.”
Un alt avantaj al nunților de zi este acela că invitații se întorc acasă noaptea, au timp de odihnă și pot să meargă a doua zi liniștiți la lucru. Astfel, nu mai au nevoie de o zi liberă, care de obicei complică mult calculele concediilor din timpul verii, unde fiecare zi e prețioasă.
Ivona Nenu, organizator nunţi: “Invitaţii nu stau până târziu, prin urmare ei luni se duc la serviciu la birou şi atunci se calculează cumva că dacă începi petrecerea la ora 4 într-o zi de duminică, la ora 12 ai dat deja tortul.”
Conform calculelor estimate de Pro TV, o nuntă de zi organizată sâmbăta poate costa în funcţie de perioadă, restaurant şi numărul de invitaţi, şi 10.000 de euro. În timp ce una ţinuta duminica poate fi cu 20-30% mai ieftină.
Asta pentru că duminica, la început şi la sfârşit de sezon, meniul este cu 25% mai ieftin decât sâmbăta. Iar în plin sezon de nunţi este redus cu 10%.
Nu e de mirare că tot mai multe cupluri decid să organizeze petrecerile dedicate căsătoriei lor pe timp de zi, schimbând practic tiparele nunților clasice.
Foarte probabil acest stil va deveni cel mai popular în rândul tinerilor, un fel de regulă nescrisă, dacă ne permiteți.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.