PETRECEREA BURLACILOR
Vedeți domnilor, v-am zis ca nu uit de voi. Petrecerea burlacilor reprezintă acel ultim moment de libertate de care unii domni se agață insistent iar penru alții reprezintă încă o seară de distracție cu cei mai buni prieteni. Dar pentru că nu vreau să transform acest articol într-unul psihologic despre ce anume se întâmplă în cadrul anumitor petreceri de burlaci pentru anumite tipologii de bărbați, voi trece la subiect și anume vă voi prezenta câteva idei de distracție între băieți.
- Seara de club
La fel ca și pentru petrecerea burlăcițelor, bărbații pot opta pentru o seară de club într-o locație preferată de mire. O cină înainte de seara de club este de cele mai multe ori binevenită, acompaniată de berea aferentă, ca între băieți. O opțiune clasică, pentru acei miri care nu doresc să se complice prea tare.
2. Road trip-ul băieților
O activitate tipic masculină care se pretează pentru petrecerea burlacilor sau mai bine zis, weekend-ul burlacilor, este road trip-ul sau excursia de weekend. Puteți alege să vizitați locuri noi sau să revizitați anumite locuri în care poate ați mai fost chiar cu gașca voastră. Excursia se poate anima cu activități precum alpinismul și rafting-ul pentru cei mai curajoși sau călăritul și trasul cu arcul pentru cei care nu vor să se aventureze prea tare înainte de nuntă. În general, în acel moment se evită activitățile în urma cărora poți rămâne cu urme vizibile care sunt total inestetice în ziua nunții.
3. Seara de poker
Unii bărbați preferă o seară liniștită de poker în compania celor mai buni prieteni. Băutura şi trabucurile sunt obligatorii la meniul serii și ar fi drăguț dacă la sfârșiul serii mirele este cel care câștigă partida. Nu de alta, dar ar fi păcat să-i faceți gaură în buget chiar înainte de nuntă, băieți. 🙂
4. Excusia în Amsterdam
Mult doritul Amsterdam este cu siguranță o destinație preferată de viitorii miri pentru petrecerea sau weekend-ul burlacilor. Orașul unde distracşiile deochiate sunt legale, Amsterdam-ul prezintă toate atributele pentru o excursie de succes. Cu siguranță că prietenii mirelui vor fi extrem de încântați de idee, singura mică problemă o poate reprezenta bugetul. Dar o singură dată-n viață e petrecerea burlacilor așa că dacă mirele își dorește cu ardoare această destinație, sunt convinsă că soluții se vor găsi.
5. Petrecere extremă
Cei mai curajoși, adică foarte curajoși dintre miri, pot opta pentru distracții precum saltul cu parașuta (din avion) și plimbarea cu parapanta. Dar pentru aceste două activități trebuie să nu uitați că mirele are o nuntă la care trebuie să se prezinte în scurt timp, nevătămat. Dacă nu vreți să riscați să se întâmple ceva cu mirele dar vreți să rămâneți în zona aviației, o plimbare cu un avion de agrement în cadrul căreia viitorul mire să preia manşa pentru scurt timp poate reprezenta o opțiune viabilă.
Observați că în opțiunile de distracție pentru petrecerea burlacilor nu am menționat clubul de striptease dar știm cu toții că există și acest capitol. Există multe opțiuni privind distracția de acest fel și pentru cine este interesat puteți căuta pe internet, sigur veți găsi multe variante.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.