Povestea unui dans de nuntă cu totul special: Vanessa Wickham și tatăl ei, Lew Johnston
Uneori ne lovim de situații în care inima e mai presus de orice, mini miracole personale care ne fac să ne recăpătăm încrederea în frumusețea vieții și în oameni, în general. Iată povestea unui aparent banal dans al miresei la propria nuntă, cu tatăl ei.
O mireasă din Statele Unite a reușit să își îndeplinească visul în momentul în care a dansat la nunta sa cu tatăl ei bolnav terminal, în condițiile în care se temea că acesta ar fi prea bolnav chiar și pentru a participa la nunta ei.
Vanessa Wickham, în vârstă de 24 de ani, intenționa să se căsătorească cu logodnicul ei Mike Wickham, în vârstă de 25 de ani, în zona Lacului Arrowhead, California, dar se temeau de starea precară de sănătate a tatălui ei în vârstă de 65 de ani, Lew Johnston, care se afla în stadiile terminale ale unei boli pulmonare obstructive cronice.
Cei doi se gândeau că prezența tatălui la ceremonie ar fi reprezentat un risc major pentru sănătatea sa, în condițiile în care locația se afla la mare altitudine și asta i-ar fi putut cauza probleme pulmonare tatălui.
Dar domnul Johnston, care necesită doxe de oxigen pentru a putea respira, a depus eforturi serioase pentru a-i îndeplini visul fiicei sale. Deși doctorii l-au avertizat pe Johnston că plămânii săi pot oricând să cedeze în cazul unei călătorii la o asemenea altitudine (1250 de metri deasupra nivelului marii n.red), bătrânul a început o serie de antrenamente fizice menite să-i garanteze că ar putea face față schimbării majore de altitudine.
După ce a terminat perioada de pregătire și medicii au stabilit de comun acord cu familia acestuia că deplasarea poate fi făcută, tatăl Vanessei și-a luat în serios rolul și a condus-o pe aceasta la altar. În plus, cei doi au împărțit un dans cu totul special, pe ritmurile piesei Can You Feel The Love Tonight, a lui Elton John.
”A fost extraordinar să-l am pe tata alături de mine. A fost un moment cu totul și cu totul special să dansez cu el, mai ales că era în ultimul stadiu al afecțiunii sale și fără oxigen nu putea să facă nimic. Nici nu vă închipuiți cât de bucuroși am fost cu toții atunci când medicii i-au permis să fie prezent la nunta mea”, a mărturisit Vanessa.
Tatăl și-a permis și câteva glume despre momentul care, spune el, a fost apogeul vieții sale: ”Fata mea mi-a tăiat respirația. Am simțit că plutesc pe nori atunci când am condus-o la altar și am și uitat că aveam aparatul de oxigen pe umăr. Deși am dansat în fața a peste 100 de oaspeți, în clipele alea a fost de parcă eram doar noi, tată și fiică, dansând separat de restul lumii”.
Tatăl speră acum să fie prezent și la viitoarele realizări majore din viața fiicei sale, cum ar fi botezul copiilor ei.
”Sunt un pic lacom, recunosc, dar aș vrea să apuc să-mi văd nepoțeii. Știu cum e sănătatea mea, tocmai de aceea iau fiecare zi ca fiind poate ultima. Cert e că dacă mă trezesc dimineața, sunt fericit”, spune Lew Johnston.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.