În condițiile în care tot mai multe cupluri decid să organizeze nunți în stil tradițional românesc, ne-am gândit să vă ajutăm și altfel decât cum v-am obișnuit până acum, și…
Alegerea rochiei potrivite pentru un eveniment special reprezintă o misiune fascinantă pentru majoritatea dintre voi. De multe ori căutarea în sine e mai interesantă decât rochia găsită. Unde mai pui…
Ceasurile reprezintă accesoriile cele mai de preț pentru un bărbat care se respectă și ține cu adevărat la imaginea sa. Indiferent dacă o face la nuntă, unde ținuta trebuie să…
Degeaba se spune că bărbații alocă mai puțin timp decât femeile atunci când e vorba de propria imagine. Veți fi surprinși să descoperiți că un bărbat care se respectă e…
Așteptarea a luat sfârșit! Iată că a venit momentul să continuăm călătoria noastră în universul tradițiilor de nuntă românești, de data aceasta cu prezentarea detaliilor despre modul în care petreceau…
În mod cert invitațiile de nuntă nu reprezintă una dintre cele mai importante misiuni de îndeplinit înainte de organizarea efectivă a nunții voastre, dar ele vor fi un proiect interesant…
Rafael Nadal (33 de ani), unul dintre cei mai mari jucători de tenis din istorie, și Maria Francisca Perello (31 de ani) s-au căsătorit, sâmbătă, după o relație de iubire…
Una dintre cele mai spectaculoase și costisitoare nunți organizată în ultimii ani în țara noastră a avut loc weekend-ul trecut, la București. Mai precis, la Palatul Snagov, în fața a…
A venit timpul, așa cum vă anunțam în articolele precedente, să continuăm periplul în universul fermecător al tradițiilor românești de nuntă de la începutul secolului trecut. După cum vă povesteam,…
Odată încheiate planurile pentru organizarea efectivă a nunții, orice cuplu care se respectă și iubește își va face planuri cât mai detaliate pentru luna de miere. În mod normal, cuplurile…